În anul 2009 ocupam rolul de SAP developer în echipa msg România. În acel moment eram în jur de 30 de colegi în toată echipa. De atunci, numărul a crescut la peste 500, dar atmosfera a rămas la fel de prietenoasă și profesională ca la început. Provocarea principală pe care o întâlnesc în munca mea de zi cu zi este managementul timpului. Momentan am multiple responsabilități, nu doar implementarea unor solutii Cloud, ci sunt responsabil de echipă, dar și de proiect. La început a fost mai greu, dar pe parcurs mi-am dat seama că diversificarea sarcinilor este ceea ce îmi dă energie.
Având un rol complex, mi-am dezvoltat cel mai bine abilitățile de comunicare, de time management, EQ, Project Management, iar de-a lungul timpului am învățat și diferite limbaje de programare: ABAP, Typescript, JavaScript și Java.
În activitatea noastră zilnică se pune mare accent pe spiritul de colegialitate. Suntem o echipă care încurajează acceptarea provocărilor, unde mereu vei găsi o mână de ajutor care să te îndrume. Încercăm să creăm o atmosferă faină unde fiecare dintre noi să-și poată aplica abilitățile cele mai bune, toate acestea printr-o comunicare deschisă spre orice sugestie, îmbunătățire, idee.
Vino să vorbim despre provocările și dificultățile unor astfel de roluri, time management, proiecte sau tehnologii.
Job title
Software Developer/Unit Manager
@ msg Romania