08 June 2022, 15:00 - 18:00
Senior Data Analyst@ Siemens Romania R&D
Gabriel lucrează la Siemens de peste 4 ani în diferite proiecte de cercetare, ca Data Analyst. El este și asistent universitar, unde predă algoritmi (printre altele). A fost mereu interesat de cum funcționează anumite tehnologii care i-au ieșit în cale, de la camere 3D la aparatură medicală. Scopul proiectelor la care Gabriel lucrează la Siemens este găsirea de soluții inovative, indiferent de domeniu. Unul din proiectele de care am discutat în sesiune este unul de Smart Cities, numit Aspern City - unul din proiectele apropiate lui. Gabriel conduce o echipă internațională în cadrul proiectului, cu un grup de cercetare în Viena și o echipă în România.
Aspern City este un cartier nou, construit aproape de malul Dunării în Viena ca un proiect de Smart City bazat pe mai multe concepte inovative. Scopul principal al acestui proiect este de a asigura circulația energiei în mod optim. Cartierul conține clădiri rezidențiale, cămine pentru studenți, și o școală, toate construite sub tutela de ”Smart building”: consum optim de energie, cu scopul de a deveni sustenabile în regim propriu. La proiect se adaugă și conceptul de ”Smart user”, bazat pe măsurători ce sunt disponibile utilizatorilor referitor la consumul (sau producția) de energie pe care îl au. Măsurătorile sunt obține prin conceptul de ”Smart ICT”, bazat pe senzori ce colectează date în diverse puncte ale sistemului (cum ar fi calitatea aerului, pe lângă utilizarea energiei).
Consumul și producția de energie în context rezidențial prezintă mai mult interes cu cât se conturează o criză de energie în Europa, din cauza războiului din Ucraina. Sistemul la care lucrează Gabriel oferă metode alternative de producție și utilizare a energiei solare, ce poate fi folosită inclusiv în stații de alimentare a vehiculelor electrice.
Întrebări la care a răspuns Gabriel: