TECHNOLOGY FESTIVAL

Programat să codezi viitorul

05 Dec - 31 Jan, 2023

Online event

Outspoken 2022

Viitorul medicinei - obiectivele, provocările și soluțiile

06 December 2022, 10:00 - 10:30

Speakers

Lucian Maican

General Manager@ Systematic

Lucian Maican este directorul general al Systematic România. La Outspoken a vorbit despre cum tehnologia ajută domeniul medical, eficientizând procese și sisteme medicale. Lucian analizează trendurile din domeniul medical și cum ar putea arăta medicina viitorului, cu ajutorul tehnologiei.

Content

Știm că populația globului îmbătrânește. Până în 2050, când vom fi undeva spre 10 miliarde de locuitori pe planetă, spun statisticile, peste 20% din populația globului vor fi vârstnici și vor avea nevoie de servicii medicale specifice. Pandemia ne-a făcut să conștientizăm multe lucruri pe repede-înainte și să vedem mai rapid necesitatea implementării unor soluții de optimizare și automatizare. 

Sistemele medicale sunt diferite de la țară la țară, spune Lucian, dar, privind în ansamblu, există câteva trenduri pentru medicina viitorului. 

Prevenție - Ne dorim să prevenim și să nu ajungem să tratăm ulterior. 

Ne dorim să tratăm pacienții cât mai mult acasă, nu în spital. De aceea, vorbim de nevoia de a avea un ecosistem de aplicații care ar trebui gândite într-un sistem medical performant. Vorbim de mulți actori care au nevoi diferite din punct de vedere tehnologic: autorități locale, medici de familie, spitale, policlinici.

Data centric healthcare - un model centrat pe date pe care le culegem din diverse surse - de la pacienți din spitale, de la aparatele de monitorizare, chiar și de la ceasurile inteligente pe care le purtăm, de la medici, din aplicații. 

Lucian Maican enumeră câteva dintre soluțiile Systematic, mergând mai departe și problematizând tendințele pe care acestea le reprezintă. Una dintre aplicații ajută și eficientizează munca lucrătorilor sociali care merg în casele oamenilor pentru a-i ajuta cu diferite activități, de exemplu pentru a pune o perfuzie, a efectua un tratament sau chiar a face piața. Alta este dosarul electronic al pacientului, unde sunt toate informațiile medicale despre acesta centralizate, la care personalul medical are acces. Importantă este însă și integrarea lor. 

Uitându-ne la contextul actual, Lucian vorbește și despre o soluție pe care o discută cu reprezentanții NATO. Extragerea cetățenilor sau a răniților din zone de conflict poate fi ajutată mult de tehnologie. 

Ce facem atunci când avem prea puțini medici specialiști? Prin eficientizare, prin optimizarea proceselor din spital, câștigi timp. Și când câștigi timp, câștigi de fapt mai mulți pacienți tratați. Iar aici tehnologia are un rol foarte important. Și nu e vorba doar despre personalul medical - tehnologia poate eficientiza munca personalului auxiliar, extrem de important în activitatea unui spital. 

Directorul Systematic dă și exemple care par futuriste pentru România - spitale gândite by design unde tehnologia joacă un rol important - de exemplu cu tuneluri pe unde să circule automatizat medicamentele de la farmacia spitalului către secții; medici care intervin de la distanță prin roboți care operează în zone defavorizate sau izolate, unde accesul este imposibil într-un timp scurt.


Watch session