Dacă mergem înapoi în timp la primii scriitori de SF, observăm că oamenii mereu au încercat să înțeleagă viitorul. Este un fel de a-ți depăși propria mortalitate, spune Adrian Mihălțianu. Cumva, ai impresia că trăiești mai mult decât ți-a fost dat.

SF-ul vechi, chiar ajungând la scriitori gen Jules Verne, se uita pozitiv la viitor. Cum ajungem pe lună, pe alte planete, cum se îmbunătățesc societățile, cum omenirea poate fi mai bună. Acum, când trăim în acel viitor imaginat de primii scriitori de SF, ajungem să credem că viitorul va fi unul distopic.

Când scriem SF, spune Adrian Mihălțianu, ne gândim la oameni. La cum vom trece noi peste timp. Science fiction-ul s-a inspirat întotdeauna din lucrurile pe care urmau să le trăiască oamenii sau s-a folosit de metafore pentru a vorbi despre cum trăiesc oamenii vremurilor când au fost scrise.

Toate spaimele oamenilor legate de progresul societății au fost practic puse în scenarii, în romane, cu scopul de a-și exorciza proprii demoni. Ce se întâmplă dacă descoperim noi lumi? Ce se întâmplă dacă ne descoperă alții pe noi?

S-a ajuns treptat la ideea că SF-ul are datoria de a se uita în viitor. SF-ul are capacitatea de a-și imagina lumi. Încearcă cumva să explice lumea actuală cu mijloacele viitorului.

S-a inspirat tehnologia din SF? Sigur că da. Rolul SF-ului nu e neapărat să își imagineze tehnologii, ci ce se întâmplă cu omul care folosește acele tehnologii. Aici e cel mai mare impact al SF-ului.

Sunt generații întregi care au crescut cu SF-ul care spunea că viitorul va fi mai bun. SF-ul a influențat modul în care călătorim în spațiu. Sunt oameni care au fondat companii influențați de cărțile citite unde au văzut că poate companiile vor face o lume mai bună. Dar toată această manie că SF-ul influențează decisiv tehnologia actuală e prost orientată, spune Adrian Mihălțianu. Rolul unui scriitor de SF nu e să-și imagineze tehnologii ci să-și imagineze ce se întâmplă cu omul pe măsură ce folosește tehnologia. Contează că ne imaginam o societate mai bună, mai incluzivă, care scapă de tarele trecutului.

Pe de altă parte, SF-ul a ridicat și multe semne de alarmă, a arătat scenariile distopice și posibilitățile negative. Poți vedea, de exemplu, ce se întâmplă într-o pandemie și poți vedea că sunt oameni care acționează egoist sau nu înțeleg ce se întâmplă.

Uitându-ne la lumea din jur, observăm că cărțile SF nu au fost însă capabile să vadă toate părțile negative ale interconectivității, de exemplu.

Ce nu anticipează SF-ul e o calitate a vieții mult superioară decât ce am avut până acum.

Adrian Mihălțianu enumeră și foarte multe lucruri bune care se întâmplă în lume, avansuri ale tehnologiei pe care i-ar plăcea să le vadă oglindite în cărțile și filmele SF. Ar reproșa SF-ului actual că nu se uită la viitor și la impactul tehnologiei și se duc, poate prea mult, spre supereroi și efecte speciale.