Punctul de întâlnire între jurnalismul de investigație și tehnologie
T3ch life
by Loginro December 6, 2022 at 10:06 AM

Punctul de întâlnire între jurnalismul de investigație și tehnologie

Attila Biro este cofondator al Context.ro și investighează crima organizată și corupția de 18 ani. Lucrează în proiecte internaționale alături de jurnaliștii afiliați rețelei Organised Crime and Corruption Reporting Project. A făcut parte din echipa RISE Project, fiind și director executiv al platformei, în perioada 2017-2020. A făcut parte din proiecte jurnalistice internaționale precum Laundromatul din Azerbaidjan sau Panama Papers. A publicat investigații jurnalistice la Digi24, Gândul.info și Hotnews.ro.

Biro ne povestește despre cum echipele din care a făcut parte au utilizat tehnologia pentru a aduce în fața cititorilor investigații cu răsunet, precum Panama Papers, coordonată de Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație. Fiind vorba despre o scurgere masiva de informații despre conturile offshore ale politicienilor și oameni de afaceri din întreaga lume, a fost nevoie de organizarea acestora într-o bază de date care să le fie de ajutor tuturor jurnaliștilor care acopereau subiectul. La fel s-a întâmplat și în cazul investigației Rețele de corupție - acțiuni la purtător, publicată pe platforma Rise Project, unde jurnaliștii au făcut echipă cu programatorii pentru a crea o bază de date cu sute de companii care au utilizat acțiunile la purtător, instrument ce poate fi utilizat pentru zeci de alte reportaje.


Suntem, spune Biro, în faza în care vedem multe fenomene extrem de negative. De curând, Context.ro a început să lucreze la un material bazat pe informația recent vehiculată că în UE multe dintre state folosesc software de spionaj împotriva propriilor cetățeni, ceea ce ar fi o invadare a vieții private și un act împotriva democrației, dacă se va dovedi adevărat. Dar este un exemplu clar despre cum jurnaliștii și industria de IT pot colabora pentru a înțelege mai bine și a documenta anumite fenomene, cum este în acest caz folosirea software-ului de spionaj, dar și a exprima și a povesti publicului cât mai corect și coerent aceste fenomene.

What else can you do

Since you scrolled down here
lets enjoy this a bit more!

Blind peek another awesome story

Share this one